Cam asta făceam când eram mic, alături de alţi români din sat, pe la casele vecinilor din Frumuşani în dimineaţa de Moş Ajun. Fiecare dintre colindători purtam pe după cap câte o traistă în care puneam covrigeii, biscuiţii şi eugeniile căpătate. Eram foarte mândru când, lângă sobă, deşertam trăistuţa... era frumos şi eram fericit. Hehe!

Felicitarea este desenată de Miss Rhyne, are un blog plin cu desene, şi nu numai... am o nedumerire totuşi, floarea din colţul dreapta de sus, e o floare de colţ?

Şi tot din obiceiul acestei nopţi face parte, la un pahar din vinul fiert oferit de gazdă, istorisirea unor întâmplări de Crăciun... fie şi pe site, la un whisky scoţian. Cred că toţi avem poveşti frumoase legate de această zi, dar mie îmi smulge mai mult de un zâmbet când îmi amintesc de o noapte care nu prevestea nimic în afară de frig şi plictiseală:

Era în ajunul Crăciunului, anul 1900... ... eram în armată la o subunitate a BA şi aveam ca obiectiv de data asta, fix apărarea Ambasadei Israelului. Cum noaptea era una specială, oficialii israelieni nu au vrut să pară că evită să îi cunoască semnificaţia, aşa că ne-au pregătit mici cadouri. Fără sa mă lungesc, doi evrei insoţiţi de ofiţerul care conducea obectivul mergeau la fiecare soldat în post (în acest caz era exclusă încălcarea de consemn) şi îi ofereau un mic pachet, absolut simbolic, o ciocolată, o sticlă de whisky în miniatură şi un Camel cu filtru însoţit de o brichetă galbenă de aceeaşi marcă. Ajung ei şi la mine, la care în momentul când mi se oferă cadoul din partea ambasadei, cu o străfulgerare de geniu le spun evreilor... Merry Christmas! Cei doi rămân perplecşi, numai că eu eram cel care avea armă, aşa că pleacă fară nici un cuvânt.

Sfârşit...