Pe scurt, Genarin era beţivul cartierului (Humedo bineînţeles - Cartierul Umed din Leon, numit aşa graţie numărului mare de cârciumi, situat în imediata vecinătate a Cartierului Universitar, ceea ce nu e deloc un simplu amănunt), ce îşi ducea traiul din comerţul ambulant cu piei de animale. Nefericirea a făcut ca într-o dimineaţă, ce nu prevestea absolut cu nimic evenimentele ce aveau să urmeze, să fie accidentat mortal, fiind strivit de camionul de gunoi (primul achiziţionat de primărie) în zidul pe care se... după o noapte în care consumase multe lichide.

Vestea a fost repede răspândită, iar seara s-a pornit o procesiune în memoria defunctului, iniţiativă a unui grup de tineri boemi careia i s-a alaturat in scurt timp din ce in ce mai multă lume ce nu dorea să lase în anonimat numele celei mai autentice figuri a vieţii de noapte a cartierului. Aşa că au luat la rând cârciumile recitând poeme compuse pe loc în numele lui Genarin, ca în final sa fie numit sfânt, fiind-ui atribuite chiar si diferite minuni. Şi astfel, începand cu 1930 (mai puţin în perioada franchistă, probabil din cauza catolicilor, al căror marş mă pică în aceeşi zi, a nazarenilor - unii de poartă mantii şi scufii pe cap ca cei din Klan şi o cruce mare de lemn), în fiecare an de Paşti este sarbatorit San Genarin, la procesiune particiapând mii de persoane, cam asta era viaţa si atmosfera in capitala Leonului. Poate că ar fi trebuit sa dedic un articol separat acestui subiect, dar era oportun să amintesc acum despre asta, mai ales că despre Julio Llamazares o să mai scriu pe aici . Aşa că să revenim la oile noastre, negre, Xtramonio, care după ce au plătit tribut sfântului, aveau să o facă din nou şi la final, au continuat concertul şi au danţuit publicul, unul foarte instruit (incălzit si de berea de import), cu melodii ca acestea:

Inchei cu piesa serii, mai exact piesa mea favorită, Carbon de encina, o melodie asturiană cred, strict autentică.

Asta a fost tot prieteni... apoi am ieşit să caut un taxi.